În cazul în care, solicitarea vizează eliberarea unui raport de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei în cauză, medicul legist şef sau medicul de tură comunică prin adresă scrisă data la care trebuie să se prezinte persoana vizată în vederea examinării sale.
Atunci când solicitarea este depusă la Cabinetul de Consultaţii din cadrul Laboratorului de Medicină Clinică Medico-legală de însăşi persoana vizată, aceasta este rugată să aştepte efectuarea consultului, după înregistrarea şi analiza solicitării.
Urmare a solicitării, se verifică valabilitatea actului de identitate şi exactitatea datelor încrise în adresa oficială cu cele din actul de identitate, în acest sens fiind solicitat actul de identitate al persoanei în cauză. Când se consideră necesar, se poate realiza şi o copie a actului de identitate al persoanei în cauză, care se ataşează la dosarul cazului. Nu sunt acceptate cererile care sunt în afara domeniului de activitate şi cererile care conţin date eronate. Când solicitantul nu posedă acte de identitate, atunci persoana în cauză este amprentată, pe solicitare.
După înregistrare, medicului legist aflat în tură, efectuează o analiză asupra cerinţelor serviciului solicitat şi dispune în vederea efectuării lui.
Persoana în cauză este apoi examinată de medicul legist aflat în tură.
În cazul în care persoana în cauză îşi dă acceptul, în timpul examinării se pot face şi fotografii digitale care se anexează la dosar.
În cazurile de agresiuni sexuale, medicul legist responsabil de caz procedează la recoltarea de probe pentru investigaţii suplimentare. Probele sunt transmise către compartimentul de histopatologie sau laboratoare specializate din cadrul I.M.L. Iaşi sau I.G.P.R. (atunci când se solicită în mod expres acest lucru).
Rapoartele de expertiză medico-legală sunt transmise solicitantului, cu adresă de însoţire semnată de Şeful S.J.M.L. Neamţ pe bază de semnătură sau prin poştă.
Rapoartele de expertiză medico-legală întocmite de medicii legişti din cadrul C.M.L.Roman sunt transmise la sediul S.J.M.L.Neamţ, în vederea verificării şi semnării adresei de însoţire.
Dacă, în urma examinării medico-legale a solicitantului, se consideră necesară investigarea interdisciplinară suplimentară a acestuia, medicul legist emite după caz bilete de trimitere către alte unităţi medicale, care sunt înmânate solicitantului pe bază de semnătură. De asemenea, dacă solicitantul a fost internat sau a beneficiat de îngrijiri medicale, se solicită informaţii sau acte medicale de la unitatea medicală în cauză. Pentru alte situaţii, în afara celor menţionate mai sus, medicul legist responsabil de caz elaborează adrese oficiale în care precizează documentele sau informaţiile medicale de care are nevoie pentru efectuarea expertizei.
În cazul în care persoana în cauză refuză examinările complementare solicitate, va menţiona aceasta, sub semnătură.
În situaţiile în care actele medicale şi medico-legale solicitate de către medicul legist responsabil de caz şi puse la dispoziţie de persoana în cauză sunt incomplete sau necorespunzătoare, medicul legist responsabil de caz trimite către organele care instrumentează cazul o adresă de solicitare.
Dacă în termen de 3 luni de la solicitarea consulturilor interdisciplinare sau a actelor medicale şi medico-legale suplimentare, rezultatele acestora sau actele solicitate nu au fost transmise, raportul de primă expertiză medico-legală este înaintat medicului legist responsabil de caz pentru a fi finalizat, dacă este posibil, în baza datelor medicale şi medico-legale existente. În cazul în care nu este posibilă finalizarea raportului de primă expertiză medico-legală pe baza datelor medicale şi medico-legale existente, dosarul este arhivat. În acest sens, medicul legist întocmeşte o adresă pe care o remite organului care a solicitat efectuarea expertizei, cu menţiunea că o nouă solicitare poate fi efectuată numai în cazul în care se vor pune la dispoziţie cele solicitate şi numai în baza unei noi adrese.
În cazul în care organele în drept solicită concluzii imediat, în mod excepţional, după efectuarea examinării medico-legale, se înaintează informaţiile solicitate, sub formă de constatări preliminare, de îndată sau în cel mult 72 de ore de la solicitare. Constatările preliminare nu au caracter de concluzii şi se referă numai la elementele obiective rezultate din investigaţiilor efectuate până în acel moment, pe baza materialelor avute la dispoziţie.